Lista mea de bloguri

Lista mea de bloguri

joi, 20 noiembrie 2014

Yoga Family în dar de Moș Nicolae

Mă bucur foarte mult să ne vedem împreună la yoga, părinte și copil. După o sesiune drăguță experimentată de 1 Iunie, cred că este momentul să oferim un timp de calitate împreună părinte copil într-un spațiu deosebit,  nou și luminos, la Centrul NM Integrative Therapy în Cluj.
Iată detaliile evenimentului de Moș Nicolae, 6 decembrie 2014

Ai dori să descoperi ce anume îl bucură pe copilul tău să facă în mod natural?
Ai dori să-i descoperi darurile înnăscute pentru a te bucura de creşterea lui în acord cu cine e firesc să devină?
Ai dori să descoperi cum este să fii prezentă în corpul tău şi să te conectezi la cine eşti tu cu adevărat?

Te aşteptăm la o sesiune de Yoga Family unde:

- Te vei putea bucura împreună cu puiuţul tău urmând o activitate plăcută pentru sănătatea comună
- Vei interacţiona mai bine cu copilul tău şi îl vei cunoaşte în noi ipostaze
- Vom dezvolta inteligenţa emoţională împreună, vom practica respiraţia şi ne vom linişti mintea
- Vei petrece timp de calitate cu copilul, modelând un comportament bun.
Împreună contribuim la creşterea copiilor încrezători, elastici şi empatici.

Vârsta recomandată a copiilor este între 3 şi 5 ani.

Participare gratuită, locuri limitate.

Facilitator: Prof. Daniela Mihalciac - Instructor Yoga Copii Facebook: Yoga pentru copii

Am descoperit în yoga cu copii o activitate holistică și distractivă care mă bucură tare. Cred cu tărie că micuții pot beneficia nespus integrând yoga în viața lor de la o vârstă fragedă, alături de mamă sau de ambii părinţi: echilibru, sănătate, disciplină, conectare și timp pentru descoperirea sinelui. Misiunea mea este să îi ajut și pe alții să descopere la fel.

Durata atelierului: 1 oră
Data: Sâmbătă, 6 Decembrie 2014.
Ora: 11:00

Pentru înscrieri urmați Evenimentul Facebook

Mai multe informaţii la tel: 0745 818 852

Îmbunătăţeşte-ţi stilul de viaţă al familiei prin atelierele de joacă Yoga Family!


Cu bucurie
Daniela

Yoga pentru Copii

marți, 18 noiembrie 2014

Zece moduri distractive & dovedite de a-i ajuta pe copii să se bucure de relaxare


Copiii ADORĂ relaxarea! Dar uneori poate să le ia câteva încercări bune până să simtă cu adevărat acel gust plăcut care să îi facă să-și dorească mai mult. Prezentăm mai jos câteva tehinici care vor ajuta copiii să aibă acel sentiment de wow, adică acela de relaxare și un pic de deconectare:

      1.      Testul Spaghetti                                    


Acest exercițiu îi învață pe copii ce este relaxarea. Ați văzut vreodată spaghete nepregătite? Sunt foarte rigide și inflexibile. Dar ce se întâmplă oare dacă le gătești? Ele devin moi și flexibile. Dacă le ridici, ele vor merge în orice direcție și își vor dori să se scurgă  în orice direcție. Or dvs. chiar asta vă doriți de la mâinile și picioarele dvs., să fie capabile să se lase atunci când vă relaxați.

Împărțiți copiii în grupe de doi, și un partener este va fi spaghetele preparate, în timp ce celălalt va fi bucătarul italian care verifică spaghetele în timpul gătitului. Bucătarul va ridica câte un braț sau picior o dată, verificând delicat dacă pasta este moale prin ridicare ușoară și apoi lăsarea membrului să cadă, pentru a vedea dacă spagheta e relaxată sau opune vreo rezistență.

Partnerul spaghetă trebuie doar să se prefacă că e adormit și să nu îl ajute pe bucătar atunci când acesta îi ridică brațul sau piciorul. Când relaxarea- spagheta este terminată (moale), ei pot schimba rolurile.

      2.      Al treilea ochi – Diamant yoga

Este cea mai bună tehnică a mea pentru a ajuta copiii să stea liniștiți! Puneți o piatră mică ( eu folosesc bucăți de sticlă, dar dvs. puteți folosi chiar și cristale) pe frunțile copiilor când sunt întinși pe jos cu ochii închiși.

Le spun copiilor că prin acest diamant special de yoga ei pot să vorbească animalelor și să înțeleagă limba lor, că ei pot vedea trecutul sau viitorul, că vor putea citi gânduri. Sau că diamantul yoga îi va putea ajuta să zboare...în funcție de tema orei.

Magia diamantului de yoga va funcționa doar atât timp cât stă pe fruntea lor, dacă diamantul cade de pe frunte, magia dispare. Acest lucru îi face pe copii să stea întinși și nemișcați și îi ajută să se concentreze pe relaxare.
 
      3.      Bolul tibetan medicinal

  Aceste boluri sunt niște instrumente magice de relaxare și de vindecare! Copiii le iubesc și le așteaptă cu nerăbdare chiar și cei de doi ani vor aștepta în liniște să îi viziteze bolul magic.
Pentru a folosi bolul, puneți-l pe inima sau burtica copilului și atingeți ușor marginea bolului cu bagheta de lemn a lui. Wow! Ei pot să îl simtă în tot corpul lor!

   
     4.      Respirația ascendentă (care urcă)

Deoarece copiii depind unii de alții în această postură de relaxare, ei tind să stea liniștiți mai mult timp în ea. În acest exercițiu, ne întindem cu capul pe burtica prietenului dde lângă noi. Respirăm profund și simțim cum ridicăm și coborâm capul prietenului nostru cu burtica atunci când respirăm, simțind că același lucru se întâmplă cu capul nostru pe burtica celuilalt. Închidem ochii și ascultăm și simțim respirația mișcându-se precum valurile, ajutdân-ne să intrăm din ce în ce mai adânc în respirație.

      5.      Masajul

Reflexologia și alte forme de masaj pot fi chiar mai relaxante decât relaxarea! Nu aveți nevoie să fiți un profesionist- urmați-vă doar inima și mâinile și bucurați-vă de această mică plăcere. Dacă vă masați copiii prea ușor aceasta îi va gâdila, deci fiți puțin mai fermi în atingerea asta. Pentru mai multă distracție folosiți creme de mâini și picior care miros foarte bine pentru copii, precum căpsuși sau banane.
  
       6.      Clătita

Îndrumați copiii să se întindă pe saltea pe o parte și închideți-o către cealaltă parte. 
Cereți-le să se ruleze în interiorul ei păstrându-și ambele brațe pe lângă corp. Cereți-le să își închidă ochii și să se odihnească. Avantajele acestei tehnici sunt evidente,  nu-i așa?
     
      7.      Număratul

Dacă copiii sunt zvăpăiați la sfârșitul exercițiilor înșirate mai sus, folosiți numărătoarea pentru a-i ajuta să stea locului pentru câteva respirații în plus. Ei pot să numere fiecare în liniște până la 10-20 de respirații fiecare pentru el însuși, înainte de a se ridica sau puteți să le numărați cu voce tare pentru toți. Eu spun adesea „Voi număra de la 10 la 1. Doar când ajung la 1 vă puteți întinde ușor și să vă ridicați” Numărați foarte rar.

      8.      Apa liniștită
Stăm întinși cu toții pe sol, nemișcați. Dacă cineva se mișcă, ei trebuie să iasă din spațiul special. În acest joc invităm la nemișcare mai degrabă decât prin îndemnul “nu mișca”, ceea ce îl face mai distractiv și mai afectuos.


        9.      Limonada
Chiar înainte de a vă întinde la relaxare, puteți pregăti și bea o limonadă, în acest fel: așează-te îmbrățișându-ți genunchii la piept și mișcându-vă partea de jos a corpului. Acum stoarceți lămâia foarte tare prin afișarea,/imitarea unei fețe foarte acre.
Strânge-ți corpul pentru a face cea mai mică lămâie posibilă și lasă lămâia să iasă prin mâini și picioare afară spre extremități și rostogolește-te ca să te întinzi pe spate. Acest exercițiu arată corpului diferența dintre tensiune și relaxare, iată de ce o folosim pentru a intra într-o relaxare mai profundă.
      
      10.  Pătura yoga

Pentru cei mai mulți copii, a fi acoperit înseamnă un ajutor real pentru relaxare. Acest surplus de greutate pe corp (pătura) îi ajută cu adevărat să se oprească din zbenguială. Cele mai multe studiouri de yoga au pături dar puteți alege să vă întindeți și sub salteaua de yoga în caz de urgență.

Aveți alte idei din orele dvs. sau de acasă pentru a-i relaxa pe copiii dvs.? Nu ezitați să le împărtășiți cu alții și noi ne-am bucura să le auzim.

Autor Gopala Amir-Yaffe, instructor yoga copii și fondator Rainbow Yoga Kids
http://www.rainbowkidsyoga.net/
Traducere din http://www.doyouyoga.com/

luni, 10 noiembrie 2014

Patru modalități esențiale de a-i ajuta pe copii să respire mai mult

Ce cred copiii despre respirație

Pentru copiii cei mai mici, termenul “respirație” nu înseamnă mai nimic și dacă îl folosiți realmente, nu veți obține vreun răspuns. În loc de acest cuvânt, încercați mai degrabă „a mirosi”, „ a adulmeca” (a pufni), cuvinte pe care copiii le înțeleg și care le cere să respire mai adânc pentru a-i face să respire conștient.
Exagerați respirația șau mirositul îndeajuns ca acesta să poată fi auzit – abia după aceea veți vedea ceva schimbare în felul de a respira al copiilor. Spuneți copiilor că doriți să AUZIȚI respirația lor.
Cu copiii de sub șase ani, scopul este pur și simplu de a-i ajuta să respire din ce în ce mai adânc.
Iată patru feluri prin care i-am putea  ajuta să respire mai mult:
1.       Folosind vizualizarea
Fluturi mirosind flori: Faceți- I pe copii să ia poziția Fluturelui și cereți-le să își aducă nasul la picioare.

Mirosind flori și suflând în lumânariȚine-ți mâinile tale ca și cum ar ține o cupă, mirosind flori imaginare, suflați în lumânari cu cele două degete arătătoare.

Bule de respirație: Inspirați profund și imaginați-vă că odată cu fiecare expirare, dvs. expirați bule de pace și fericire sau iubire înspre camera în care sunteți.

2.       Făcând respirația să producă un sunet
Folosind accesorii
·         Flaute
·         Trompete
·         Fluiere

             Folosindu-ți corpul
·         Incantând OM
·         Incantând Hum
·         Sforăind
·         Căscând
·         Oftând
·         Strănutând
·         Fluierând ( sau încercând)
·         Respirația Darth Vader ( ca și respirația Ujjayi)

Respirația Valurilor: blochează-ți urechile cu degetele și ascultați sunetul propriei respirații. Sună precum valurile în ocean.
Când inspirați valurile vin mai aproape iar când expirați, valurile se retrag înapoi spre ocean.


3.       Adoptând respirația să miște ceva
Eșarfe, foi de hârtie sau ziar: suflați în fiecare obiect așa cum le aveți în fața dvs. suflați-le în aer sau în perechi.
Trecere prin Suflare: În fața fiecăruia sau așezați într-un cerc, pasați mingea folosindu-vă respirația-folosiți paie ca să ajutați copilașii să formeze forma potrivită pentru a sufla cu gura lor.

Suflarea mingilor de bumbac la distanță: Cât de deaparte poți să sufli mingea? Concurați între voi îmbunățățindu-vă perfomanța cu fiecare rundă. Puteți încerca să concurați în a aduce mingea în jurul camerei din cât mai puține suflături.
Pene: Faceți mișcări de pană folosindu-vă respirația. Încercați să suflați din gură sau din nas (ar fi mai ușor cu o nară astupată) sau sau suflați-le în sus.
4.       Combinând respirația cu mișcarea

Respirația Îngerului  Începe cu extremitatea brațelor tale până la corp. Când inspirați, ridicați aripile de înger ( brațele) iar când expirați atunci reveniți cu brațele la corp.

Respirația mașinii de spălat/ respirația elicopter
              Puneți-vă mâinile pe umeri și începeți să vă răsuciți partea superioară a corpului dintr-o parte în alta.
             Inspirați atunci când vă răsuciți într-o parte și expirați când vă răsuciți în partea opusă.

Respirația Elefantului/ respirația tăietorului de lemne
Stând cu picioarele depărtate, inspirați pe nas și ridică trompa ( brațe și mâini încrucișate) sus și expiră pe gură, lăsând să cadă trompa și corpul în jos.
Atinge și trage: Inspiră și ridică-ți brațele în sus, expiră cu o mișcare de tragere ( ca și cum ai trage ceva) și adu-ți brațele înapoi jos. Repetă de câteva ori.
Ridicat și ghemuit: Inspiri si te ridici și expiri și te ghemuiești.
Respiră și răsucește: așează-te spate în spate cu un prieten, și dați o minge sau orice alt accesoriu de la unul la altul prin răsucirea într-o parte sau cealaltă. Dați și primiti cu ambele mâini. Inspirați când primiți și expiră când dați.
Respirația Curcubeului: pe  o tablă albă sau o hârtie inspirați și trageți sus și expirați și trageți jos. Folosește diferite culori ca să faceți asta cât mai frumos.

Respirație și Mișcare: Întinde-ți brațele și începe să faci mișcări circulare dinspre mișcări mici circulare, mișcând doar degetele în timp ce respiri foarte ușor. Treptat faceți miscările și respirația din ce în ce mai mari până când întreg corpul se mișcă odată cu respirația.
Respirația autoîmbrățișării: Inspirați și deschideți brațele, expirați și imbrățișati umerii cu propriile mâini opuse. Repetă de câte ori vrei.
Pictarea Geamului. Este un exercițiu simpatic pentru iarnă care face ca respirația invizibilă să devină reală pentru copii. Faceți perechi și să expire pe gură spre un geam. Geamul se va aburi. Un copil stă într-o postură yoga spre geam, iar altul suflă până când forma de yoga se conturează pe geam.
Prin învățarea copiilor să respire mai adânc, noi îi putem ajuta să atenueze impactul multor probleme precum oboseala, depresia și anxietatea. Câteodată tot ce avem nevoie cu toții este mai mult oxigen.

Respirați adânc și vedeți voi înșivă rezultatele.

Autor Gopala Amir-Yaffe, instructor yoga copii și fondator Rainbow Yoga Kids

http://www.rainbowkidsyoga.net/
Traducere din http://www.doyouyoga.com/








duminică, 2 noiembrie 2014

Cum actioneaza practica yoga la copii


Yoga cu copiii este un exercitiu terapeutic și distractiv în aceeași măsură. Să vedem cum poate să aducă o influență asupra piticilor noștri...

• asupra mintii prin reducerea stresului si a tensiunii, dezvoltarea memoriei si a gândirii, imbunatatirea capacitatii de concentrare, dezvoltarea imaginatiei si a creativitatii

• asupra personalitatii prin cresterea increderii in sine, dezvoltarea caracterului si a inteligentei emotionale, dezvoltarea disciplinei si a autocontrolului


• asupra corpului prin: intarirea sistemului imunitar, dezvoltarea sistemului vestibular, imbunatatirea digestiei, a circulatiei, relaxarea si asigurarea unui somn linistit;

Love to yoga with kids, 
Daniela

sâmbătă, 1 noiembrie 2014

Un Halloween prietenos la yoga


Mulțumesc tuturor copiilor participanți Ilina, Petru, Mara, Alexia, Ramon, Rareș, Ana și Darius.
 S-a creat o oră haioasă și tare distractivă de gimnastică cu posturi yoga. 
Cel mai mult le-a plăcut de-a prinsa cu păianjenul...

 Apreciez susținerea părinților!


 

Goddess

Healty Skeleton

Povestea Dovlecicăi

Și vrăjitoarea pornise în zbor _ Warrior 2

The Good Witch


"Sperietori de ciori" :)


Trenulețul bântuit 






Mandale cu tematică Halloween

Vă iubesc!
Daniela